Asa cum v-am obisnuit de ceva vreme, scriu despre ceea ce traiesc, despre ceea ce gandesc, despre evenimentele prin care trec si ce impact au asupra mea, impartasesc despre ceea ce citesc si despre noutatile pe care le am…pentru ca asa va am aproape 🙂
Traiesc in Bucuresti de 4 ani si inca ma simt un copil putin pierdut in lume….de ce? pentru ca vin din Nasaud, un orasel micut, cu o strada principala pe care ieseam la plimbare, in care nu imi era frica sa ies la 10 seara in parc. De asemenea, niciodata nu ma gandeam ca la colt de strada ma pot lovi de un boschetar sau de un drogat. Nu ma gandeam niciodata ca cineva imi poate face rau in mijlocul zilei sau ca ma pot simti vreodata in nesiguranta. Problema vine din faptul ca acum, stau in Bucuresti, unde o parte din oameni sunt facuti dintr-un alt material, mult mai rau.
Credeam ca m-am adaptat unui stil de viata diferit, credeam ca acum sunt „mare” si ca imi pot purta singura de grija si asta va fi suficient pentru a evita toate lucrurile urate din acest oras…aparent, nu e suficient 😦
Am ajuns ieri, intr-o parte mai urata a orasului, unde trebuie sa recunosc ca ma simteam putin nesigura de integritatea mea. Ce cautam acolo? Am fost la cumparaturi, impreuna cu o colega pentru ca gaseam lucruri dragute si mult mai ieftine decat in vestitele noastre mall-uri. Teoretic, incercam sa fac putina economie si sa imi investesc resursele financiare intr-un mod mai eficient. Problema a fost ca am ignorat contextul si resursele mediului extern. Greu de crezut, insa chiar si acei oameni au foarte multe resurse si calitati!
Mandra de cumparaturile pe care le-am facut si de cadourile pe care tocmai urma sa le daruiesc si prinsa in povesti despre diverse aspecte importante a orelor petrecute in acea zona, incercam sa urc in tramvaiul, evident, foarte aglomerat. Descrierea momentului ar suna cam asa: multa lume care se imbulzeste sa urce in acel tramvai = moment prielnic pentru a fi efectiv bruscata si impinsa pentru a mi se fura portofelul, ascuns destul de bine in geanta pe care o tineam in fata mea. Pentru ca inca nu mi-am dezvoltat prea bine abilitatile de lupta cu domnii cu culoare, nu am avut nici forta necesara si nici inspiratia de moment sa zbier, asa ca am ramas in cateva secunde fara un protofel in care aveam de la bani, acte si documente pana la cheie, bonuri de masa si carti de vizita.
Si nu, problema cea mai mare nu e ca imi pare rau pentru ele…ci ca aveam grija de ele, si cu toate astea am reprezentat doar un mic obstacol in calea acelui om. Si acum, vine intrebarea mea mult mai infricosatoare: Copii mei vor trai intr-o astfel de lume? Pentru ca atunci cand ma gandesc la un copil , pot doar sa fac asocierea cu o fiinta inofensiva, credula, inocenta si fara putere. Cum va fi pentru un copil sa traiasca intr-o astfel de lume?
Mai mult decat o paguba matriala, a fost o paguba emotionala. Acum imi e frica…imi e teama ca Bucurestiul va fi casa copiilor mei! De asta as prefera sa locuiesc in afara tarii, undeva departe unde sa ma plimb prin targuri vintage si sa stric cei 20 de euro pe care ii am pe luna intr-un loc sigur, alaturi de cineva drag!
Asa ca Anca, bucura-te ca esti in Olanda! Cata si Ica bucurati-va ca sunteti in Cluj! Mama si tata fiti fericiti ca locuiti in Nasaud, unde puteti sa va lasati masina deschisa si sa nu va treziti fara ea in fata blocului!
Silvia's diary 
Hahaha! Si Olanda are hotii ei- de biciclete!
Probabil ca oraselul meu de provincie e mai linistit (e sat de fermieri si studenti) si deci mai sigur. Mi se pare foarte ironic ca politia organizeaza in fiecare prima vineri a lunii zi de vandut bicicletele pe care le recupereaza de la hoti. Asa ca nu as spune ca Olanda e mai sigura. As spune doar ca Groningenul e orasel de fermieri si studenti.
Am fost weekendul trecut in Amsterdam. Plin de oameni ciocolatii- fosti colonisti cel mai probabil, beti sau drogati. Miros de marijuana si o strada ‘rosie’ cu tipe in vitrine (nu am inteles de ce nu si tipi in vitrine…).Aveam aceeasi senzatie de oras mare si nesigur ca-n Bucuresti.
Poate ca unele lucruri sunt mai….normale, insa nu stiu daca si mai sigure. Nu o sa fii jefuita pe strada, dar vei ramane fara job si bani pentru ca vii din Romania. Asta e un fel de ‘furt’ selectiv:)
Comentariu de Anca — februarie 28, 2010 @ 12:30 pm
Asa-i cand traiesti in lumea ta imaginara
Comentariu de alin — februarie 28, 2010 @ 1:06 pm
Silvia, imi pare rau ca ai fost pradata de hoti. Ce am invatat eu in anii astia e ca fiecare are Bucurestiul lui. Bucurestiul meu este frumos, este sigur si l-am construit cu mare grija. Cand ies din el si ajung in Bucurestiul altora … plec cu putine lucruri la mine. Stiu ca nu voi sta mult si n-am nevoie de prea multe. Se mai intampla cateodata sa vina straini in Bucurestiul meu si sa nu se incadreze in peisaj. Atunci imi dau seama ca apararea nu este buna si o consolidez.
Nu zic ca merge intotdeauna, dar sper ca Bucurestiul meu sa devina mai sigur pana apar copiii.
Comentariu de Cris — februarie 28, 2010 @ 1:23 pm
Silvia sa stii ca nu mi-e rusine nici cu Clujul din punctul asta de vedere. Chiar aseara am avut parte de un incident neplacut in parcarea de la mall. Doua „domnisoare” dotate cu o masina smechera s-au gandit probabil sa se distreze putin aruncand cu diverse obiecte (gen pahare cu suc si pietre) in masina noastra. Si da, se fura si in Cluj. Si nici macar nu cred ca asta tine doar de culoarea pielii. Eu cred ca ar fi bine sa te pregatesti si pentru alte eventuale asemenea „intalniri cu realitatea”.:p
Comentariu de kk — februarie 28, 2010 @ 4:05 pm