Silvia's diary

Februarie 28, 2010

Un strop din terapia de cuplu

Filed under: Lumea pe care o descopar — silviasdiary @ 5:28 pm

Dupa cum probabil unii dintre voi stiti, scoala este mai nou a doua mea casa! Petrec foarte mult timp intr-o sala de clasa cu mocheta albastra si mobila portocalie. E dragut ca s-a creat un grup frumos si destul de securizant pentru a putea impartasi momente din viata noastra care nu intotdeauna sunt cel mai usor de destainuit. Insa probabil nu as fi asa entuziasmata de asta, daca nu as si invata lucruri interesante.

Acest post va fi unul mai teoretic asa, voi incerca sa va explic despre unele experiente prin care trecem si pe care nu ni le putem explica sau nu dorim sa avem acces la ele in mod constient. Ma astept in special la doua tipuri de reactii : unii care vor zice ca e o mare porcarie ceea ce spun aici si altii care e posibil sa regaseasca cateva aspecte importante din relatia lor de cuplu.

Asadar,  sa incepem cu cateva idei esentiale. Fiecare dintre noi e posibil sa fi trecut macar o data prin experienta indragostirii. Cum a fost aceasta? Splendida! Numai fluturasi in stomac, numai momente frumoase petrecute alaturi de cel iubit, pana cand intr-o zi, se cam duce si asta….si incep sa iasa la suprafata nemultumirile ” nu ne mai plimbam asa des” ; ” nu mai petrecem asa mult timp ca la inceput” ; ” nu mai vrea sa facem sex” ; ” are o gramada de pretentii exagerate”…si toate astea cam duc la finalizarea relatiei. Ne-am gandit vreodata de unde vin reactiile, asteptarile, nevoile, dorintele astea ale noastre? Poate ca si noi ramanem cateodata surprinsi de noi cand facem unele lucruri si parca nu ne recunoastem pe noi insine. Cateodata e putin surprinzator pentru noi ca nu ne-am dat seama de la inceput ” ce fel de om” er si ne intrebam cum am putut sa intram intr-o astfel de relatie.

Pai hai sa va zic ce am invatat eu saptamana asta… relatiile de cuplu sunt oglinda relatiilor pe care le-am avut in copilarie…da, da, stiu…deja v-ati obisnuit cu cliseu acesta, dar va invit sa cititi mai departe, poate aflati si ceva nou.

Unul dintre profii mei spunea ca intre 0 si 6 luni e etapa de fuziune a copilului cu mama lui. Daca aceasta etapa nu este trecuta corespunzator, adica daca mama nu isi mai alapteaza copilul, daca ea pleaca din preajma lui pe perioade mai lungi de timp, daca ea nu este hranitoare, daca ea nu este prezenta emotional in viata  bebelusul ei, acesta va ramane cu probleme legate de fuziunea dintre el si mediul exterior, lucru care se va reflecta mai tarziu in relatia lui de cuplu. Cum ? Sunt acele persoane care vor sa petreaca mult timp cu persoana iubita, dar intr-un mod specific. Nu vor neaparat sa impartaseasca, sa vorbeasca cu iubitul/iubita, ci vor doar sa il/o simta aproape! Vor sa stea la pieptul acesteia, sa doarma cu el/ea, sa il/o stie mereu in preajma chiar daca nu au o activitate in comun.Tot aceastei etape ii sunt caracteristice lipsa cuvintelor si slaba diferentiere a sinelui, dar nu in ultimul rand centrarea nevoilor asupra propriei persoana ” eu am nevoie de tine langa mine” , „eu am nevoie sa fii alaturi de mine”.  Intre 6 si 12 luni incepe totusi diferentierea intre exterior si interior, deja bebele poate distinge intre el si mama, este stadiul protectiei si al satisfacerii : el se simte securizat ca mama este prezenta in viata lui, este multumit si satisfacut ca aceasta il hraneste si il ingrijeste, tocmai de aceea dragostea pentru ea este foarte mare. Daca aceasta dragoste nu este satisfacuta in aceasta perioada el o va transfera in relatia de cuplu, dragostea pentru partener devenind obsesiva si exclusiva. In urmatoarea perioada, 12-18 luni, bebele descopera lumea, incepe sa mearga singur si sa invete lucruri despre mediul inconjurator. E si perioada primilor pasi, care ii confera copilasului autonomie. Ce se intampla daca el nu trece intr-un mod sanatos prin aceasta etapa? Va fii mereu needy in relatie, va avea mereu nevoie de persoana iubita in preajma, va dori ca toate activitatile sa fie realizate impreuna, se va panica daca partenerul/partenera nu ii va raspunde la telefon sau nu ii va da mesaj de noapte buna…pentru ca el nu se simte protejat, securizat sau autonom. Intre 18 luni si 3 ani, bebele trece prin etapa lui „nu”. Daca ramane fixat in aceasta etapa, ca adult intr-o relatie se va manifesta complet irational in ceea ce priveste un aspect al vietii de cuplu, fara a avea neaparat o explicatie plauzibila „e nu pentru ca asa vreau eu sa fie”. Intre 3 si 6 ani, apare faimosul complex al lui Oedip si este etapa clara a diferentierii sexelor. Ambii parinti trebuie sa aiba o atitudine identica fata de copil, ei trebuie sa coalizeze, sa nu se lase prinsi in „idila” copilului, iar pentru a depasi aceasta etapa, copilul trebuie sa isi investeasca aceasta energie in relatiile cu cei din afara familiei. Ce se intampla daca nu o va depasi corespunzator? Isi va alege parteneri de viata care sa fie copia fidela a parintelui de sex opus.  Intre 6 si 12 ani este asa numita etapa a achizitiilor intelectuale, copilul ia contact cu mediul scolar, socializeaza si isi creaza un grup de prieteni, iar pentru el aceasta etapa este lipsita de sexualitate si de dorinta pentru sexul opus. Daca copilul ramane fixat in acest stadiu, el va manifesta in relatia de cuplu un interes foarte mare pentru ideile, gandurile, valorile, cunostintele partenerului, insa nu va fi deloc atras de partea sexuala, nu isi va dori contactul sexual, si daca il va avea, nu se va sti bucura de el cu intreaga lui fiinta. Intre 12 si 18 ani este stadiul adolescentei, al cautarii identitatii sale, al descoperii sinelui. Daca el nu va depasi acest stadiu, in relatie se va manifesta ca fiind foarte centrat pe prezent, foarte interesat de ceea ce se intampla in momentul de fata, nu va avea niciodata aspiratii cu privire la viitor, va ramane intr-un stadiu al imaturitatii, va evita sa isi ia angajamente si cu atat mai putin va fi centrat spre evolutia sa personala si a cuplului in care se afla.

Cam astea au fost stadiile cele mai importante ale copilariei care au efecte asupra noastra fara ca noi sa constientizam sau sa ne dam seama de unde provin aceste reactii si comportamente ale noastre sau ale partenerilor nostri. Ce putem face? In primul rand ar trebui sa vedem care sunt problemele pe care le avem in cuplu, apoi sa  stim cum a fost viata noastra de cand eram mici si pana pe la 18 ani, iar ulterior , dupa ce am facut cateva corelatii, sa incercam sa constientizam ca relatia de cuplu nu merita sa fie afectata de niste aspecte care nu au nici o legatura cu ea ! Pare destul de simplu, insa credeti-ma pe cuvant, nu e chiar usor 🙂

Sa aveti spor!

Anunțuri

2 comentarii »

  1. Ma uit la lista ta si pare un basm cu „incercari” pe care tanarul brav bebe trebuie sa le treaca. Si nu sunt 1-2, ci o intreaga viata de 18-19 ani de incercari. Consecintele nu sunt de ici de colo- nefericirea in cuplu e groaznica.

    Si cum iti dai seama daca nevoia de a primi un mesaj de noapte buna e pentru ca mama nu a fost prezenta in perioada de alaptare, sau pentru ca mami si tati nu au avut o atitudine coerenta fata de bebe. Ca atare, tanarul de acum compenseaza pentru lipsa de atentie a mamei/tatei? Si mai important, ce mama o sa spuna: „scumpul meu copil, cand erai mic nu ma prea jucam cu tine….pentru ca am fost o mama prea tanara si tu ai venit prea devreme”
    Cum pui punctul pe i? Asta in termeni de cauze…
    In termeni de solutii. Brava. Acum stim, ai o maaare nevoie de securitate. Si ce te faci maica? Iti iei un urs mare de plus pe care sa il cuprinzi noaptea, imaginandu-ti ca e iubitul care nu a putut sa doarma peste noapte la tine. Mi se pare ca e o mare diferenta intre a sti ce nevoi ai si a le „satisface” intr-o maniera ok si pentru tine si pentru el…
    Si poate ca o sa gasiti impreuna o solutie, matura si rationala. Insa intr-un moment de criza, primul gut feeling, instinct va fi cel de te enerva ca ” nu ai fost acolo pentru mine!Aveam nevoie de tine!”.

    Astept un post cu propuneri de solutii. Ma gandesc ca nu pot fi universale, insa nici asa Silvia! Este inacceptabil!:P

    Comentariu de Anca — Februarie 28, 2010 @ 7:22 pm

  2. Eu cred ca lucrurile sunt mult mai complexe de atat si nu putem explica modul in care ne comportam in relatia de cuplu (numai) in functie de relatia cu parintii. Si da, se pare ca exista si dovezi pentru asta si cei care au cercetat fenomenul au descoperit ca stilul parental e responsabil pentru maxim 20% din ceea ce suntem ca adulti, 40% sunt responsabile genele si de restul de 40% sunt responsabili alti factori.
    http://www.ted.com/talks/steven_pinker_chalks_it_up_to_the_blank_slate.html Asta e un filmulet in care Steven Pinker vorbeste, printre altele, de parenting si de „efectele” sale, iar daca ai timp si chef iti recomand si cartea lui „The Blank Slate”. Mie mi s-a parut foarte interesanta.

    Comentariu de kk — Martie 17, 2010 @ 9:46 pm


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: