Amintiri legate de anii studentiei

Am tot citit eu blogurile omuletilor din HrEmotion si am zis ca este momentul potrivit pentru a scrie ce a insemnat pentru mine HrEmotion si care sunt “repercursiiunile” implicarii mele in acest proiect.

Eram in primavara lui 2008, proaspat coordonator de Hr in ASPSE! Stiam eu asa pe sarite ce inseamna resurse umane, stiam ca trebuie sa recrutez omuleti noi, sa ii integrez in marea familie, apoi sa ii ajut sa ramana motivati si sa-i mai ajut sa se dezvolte! cum? prin cateva traininguri cu oameni interesanti, care i-ar putea ajuta pe ei sa-si largeasca orizonturile si sa faca putina lumina in capsoarele lor!

Si totusi doar asta sa insemne HR? Eh, HrEmotion m-a invatat ca Hr inseamna mult mai mult. Ce stiam eu despre modul in care ar fi de dorit sa ne pastram alumni langa noi? Ce stiam eu despre sisteme de evaluare a competentelor si despre monitorizarea membrilor? Ce stiam eu despre dezvoltare organizationala sau managementul talentelor? Cumva, HrEmotion m-a ajutat sa invat si aceste lucruri!

Eu am fost inca din prima generatie HrEmotion, alaturi de Miha, Billy, Aida, Anca Dranca, Ani, Vero, Anca de la Elsa, Tedi, Andrada, Nico si multi altii:) Mi-au ramas multe lucruri frumoase in minte, insa cel mai impresionant a fost filmuletul! A fost produsul muncii noastre ! M-am simtit atat de emotionata sa-l vad proiectat in fata a vreo suta de oameni! Am filmat multe zile, de multe ori aceeasi scena, de si mai multe ori petreceam mai mult timp decat ne programasem initial! Cu toate astea, am ras o gramada, am legat prietenii, am creat amintiri! De aceea, HrEmotion mi-a adus mai mult decat ma asteptam

Anul acesta Cris si Traian m-am chemat la “o discutie” despre HrEmotion si dupa ce m-au plimbat prin misiunea si viziunea CROS, prin obiectivele lor saptamanale si prin scopul comunitatii de practici pe HR….m-au intrebat ei asa frumos…daca vreau sa fac parte din noua echipa de proiect! M-am simtit flatata, am fost mandra ca s-au gandit si la mine si ca isi doreau sa fiu alaturi de ei in crearea unei experiente (speram noi) spectaculoase!

De ce spun experiente spectaculoase? Cred ca totul porneste de la pasiune….pasiunea cui? A noastra, a marinarilor echipei! Pentru ca exista din plin si ne dorim ca aceasta experienta sa fie una de neuitat atat pantru noi, dar mai ales pentru cei 40 de HR-isti ce vor face parte din comunitate.

Ce le-am pregatit pentru acest an? Noi consideram ca invatarea de la ceilalti este una dintre cele mai bune practici, de aceea vom avea intalniri de sharing, in care ei isi vor impartasi practicile lor legate de resurse umane. Vom avea pentru ei ateliere de lucru cu teme precum web 2.0 sau confectionare de cadouri si globulete. Vom realiza intalniri si traininguri cu persoane resursa din mediul de afaceri. Ii vom provoca sa lucreze in echipe, pe studii de caz ….si nu in ultimul rand…ii vom avea alaturi la distractie si la iesiri informale! Patinoarele sunt deschise, filmele bune ne asteapta in cinematografe sau in sediul CROS, serile de gatit se preconizeaza a fi un adevarat dezmat!!

Vrem ca experienta de Hr-ist intr-o organizatie studenteasca sa insemne mai mult !! Si suntem convinsi ca asa o sa fie!!

Asadar, bun venit la bord tuturor marinarilor! Pregatiti pentru o croaziera de un an??

o alta parte din mine:)

Imi plac citatele care incep cu “cineva mi-a spus odata…” asa ca voi profita si eu de aceasta si voi incepe noua mea povestioara astfel….

Cineva mi-a spus odata ca in fiecare zi din viata noastra trebuie sa invatam ceva nou si cred ca batraneii ne spuneau ca in fiecare zi pe langa noi trece cel putin o minune si depinde doar de noi daca vrem sa ne ridicam ochii din pamant si sa o privim sau daca alegem sa trecem indiferenti pe langa ea.

Cu ce ocazie va spun asta?

In primul rand pentru ca mi-ar placea sa cred ca in fiecare zi ni se intampla ceva frumos si decizia e doar a noastra daca decidem sa observam si sa zambim….si  sa ramanem cu ceva in mintea si sufletul nostru.

In al doilea rand pentru ca , sunt convinsa, ca exista cateoata acele momente in viata care te trezesc la realitate si atunci constientizezi cu adevarat cat esti de fericit! Si cat de mult ar trebui sa multumim cuiva pentru toate lucrurile frumoase care ni se intampla zi de zi si pe care deja nu mai stim sa le apreciem si le luam ca atare, parca le-am merita si toate ni s-ar cuveni…..

Gandeste-te putin cand a fost ultima data cand ai spus un multumesc pentru ca ii ai pe parintii tai aproape, cand a fost ultima data cand te-ai uitat in preajma ta si ai vazut ca ai la indemana mancare calda, ceva dulce , un suc sau o patura calda cu care sa te invelesti seara tarziu ??

Si totusi…de ce astazi?

Pentru ca astazi a fost prima mea vizita la Casa Ioana, o fundatie care ofera adapost, asistenta sociala si consiliere psihologica persoanelor care nu detin o casa . Pe de o parte a fost trist…pe de alta parte e induiosator sa vezi mame tinere cu copilasi mici stand intr-un spatiu infim, fara conditii grozave de a-i putea creste sau ingriji! E putin dezarmant sa te uiti la batranei care si-au pierdut casele sau la familii carora le-au fost disponibilizate locuintele….

Astazi am cunoscut-o pe D….avea ochisorii atat de puri, de inocenti, de jucausi! Un par negru, prins in doua codite nazdravane, un dintisor lipsa si cele mai lungi si mai frumoase gene pe care le-am vazut vreodata! D. a desenat astazi, s-a jucat cu noi, ne-a aratat cei 6 pisoi pe care ii hranea cu biberonul si ne-a povestit cum a fost la scoala….si toate cu zambetul pe buze!! Cu zambetul pe buze!!! Asta e cel mai fascinant!! Fetita asta stie sa se bucure de viata si stie sa aprecieze lucrurile marunte!!! Tu mai stii sa faci asta??

D. m-a invatat astazi ce inseamna sa stii sa pretuiesti ce ai! Sa te bucuri de micile bucurii ale vietii! Sa te adaptezi si in situatii mai grele si sa fii un luptator! Cum crezi ca te-ai simti daca ai primi lectia asta de viata de la un copil de 6 anisori?? Oare de ce cateodata ne credem mai destepti sau mai buni decat acesti copii?

Asa ca in aceasta seara transmit spre cineva acolo sus un gand…sa aiba grija de acest copil minunat!

HrEmotion…un inceput sau o continuare?

Acum doi ani am fost participant la o comunitate de practici pe resurse umane…HrEmotion. La inceput nu intelegeam de ce e asa important sa impartasesti practici si sa primesti informatii despre cum fac ceilalti lucrurile. Poate ca ar trebui sa specific putin contextul…eram in anul 2 de facultate si deja eram membru activ in ASPSE (Asociatia Studentilor la Psihologie si Stiintele Educatiei)de un an. M-am trezit inconjurata de multi alti oameni de HR din organizatii studentesti! Si timp de un an am invatat despre modul in care alte asociatii recruteaza noi membri, am “furat” din modalitatile celorlalti de a-si motiva membri, am realizat cat de important este sa iti mentii comunitatea de alumni aproape si sa te bucuri de cunostintele si relatiile pe care ei le au, mi-am dat seama de relevanta procesului de KT si nu in ultimul rand, am fost introdusa in lumea instrumentelor web 2.0. Mi-am facut prieteni noi , care aveau interese comune ca ale mele, mi-am deschis orizonturile in ceea ce priveste domeniul resurselor umane si mi-am dat seama ca e fascinant sa fii in aceasta lume

Au mai trecut 2 ani…si acum sunt alumni ASPSE…si HrEmotion a devenit proiectul in care nu mai sunt participant…ci sunt un membru al echipei care pregateste o super experienta pentru oamenii de HR din organizatiile studentesti. Ce e amuzant acum e ca toate aceste instrumente web 2.0. sunt pe de-o parte fascinante, pe de alta parte debusolante. De ce spun asta? Eu nu am fost un mare fan al twitter, yammer, google sites, prezi, blog sau animoto insa acum, cu ajutorul acestor omuleti care ma streseaza in mod constant cu importanta acestora, imi bag nasul in toate ….si e chiar amuzant

Ma gandeam sa le fac o surpriza celor din echipa HrEmotion…asa ca ceea ce urmeaza e pentru ei !

http://animoto.com/play/8S2cQMtM93PSHue1GeI1Mw?utm_campaign=share_email&utm_medium=email&utm_source=share_email

cuvinte de suflet de la Randy Pausch

As incepe si acest articol cu …”ma gandeam”…dar banuiesc ca deja stiti si voi ca nu prea incepi sa scrii ceva fara sa gandesti. Ramane la latitudinea celorlalti sa hotarasca daca ai gandit “bine” sau “prost” insa cu siguranta merita macar rasplatit efortul

Sambata Traian mi-a recomandat un filmulet pe youtube….

http://www.youtube.com/watch?v=ji5_MqicxSo

As spune ca am invatat destul de multe lucruri de la acest om, insa cel mai impresionant mi s-a parut faptul ca acest om, in ultimul stadiu de cancer, are o atitudine atat de deschisa fata de oameni, poate zambi atat de frumos si isi poate accepta soarta fara a face o tragedie din ceea ce i se intampla…

Mi-au ramas cateva idei in minte pe care as vrea sa le impartasesc…sunt lectii de viata pe care acest domn ni le da cu atat de multa seninatate in ochi si cu un sentiment fantastic de acceptare a sortii lui!

• In viata noastra apar diverse evenimente care nu tin neaparat de noi…ci tin de mediul exterior, de lucruri pe care noi nu le putem controla si nu le putem alege, ci pur si simplu ni se intampla. Ceea ce e important este atitudinea pe care noi o avem fata de aceste evenimente! Conteaza cum reactionam noi la aceste evenimente externe, cum ne raportam noi la ele….pana la urma cum alegem sa fim in raport cu ele. Omul acesta are cancer si atutidinea pe care o are fata de asta este una incredibila! Nu incearca sa schimbe ceea ce ireversibil, ci incearca sa fructifice ceea ce Dumnezeu i-a dat. Ma gandeam de cate ori nu avem obiceiul , noi ca popor, sa dam vina pe mediul extern, pe societate, pe mediul politic, pe oricine altcineva mai putin pe noi!
• E foarte important pentru noi ca ceilalti sa creada in noi, sa ne sustina, sa fie alaturi de noi in proiectele pe care le realizam, sa primim feedback-ul lor pozitiv…dar cum ar fi daca am da-o in bara cu ceva si ceilalti nu ne-ar spune nimic?nu ar fi debusolant??nu ar fi putin straniu?? el spune ca unul dintre lucrurile pe care sa nu ni le dorim niciodata este sa o dam in bara si ceilalti sa nu ne spuna nimic…de ce? pentru ca atunci inseamna ca au renuntat…au renuntat deja sa mai creada in tine.
• Experience is what you get when you didn’t get what you wanted. Ce dragut ar fi daca am stii sa ne oprim putin dupa o exprienta neplacuta si sa vedem ce am invatat din ea, cu ce am crescut noi ca oameni, cu ce ne-a ajutat. De cele mai multe ori preferam sa o stergem cat mai repede din minte si sa o dam uitarii ….nu sa analizam putin si sa vedem si partile pozitive dintr-un lucru care la prima vedere pare ceva urat.
• Si un ultim gand….zidurile pe care le intalnim in fata noastra si de care ne lovim nu sunt puse acolo sa ne opreasca, ci sa ne arate cat de mult de dorim acel lucru ! daca primul zid ne doboara inseamna ca poate nu ne dorim inca atat de mult acel ceva si ca mai avem de muncit putin la motivatia noastra!

Mi-a placut foarte tare acest domn…asa ca Traian, iti multumesc pentru sugestie! Cred ca e o lectie de optimism, o lectie de viata de la un om care stie sa aprecieze fiecare clipa din viata lui!

Un fel de bun venit…

Ma gandeam aseara….de ce as vrea un blog?  Si daca as avea un blog….ce fel de informatii as posta?

Sentimentul este ca voi scrie ceva din suflet….pentru suflet…insa nu e asa usor….imi dau seama de acest lucru acum, incercand sa formulez cateva idei, pe care desi le am in minte…parca nu vor sa ia forma literelor si sa se contureze intr-un mod armonios si delicat in fraze…e putin inspaimantator faptul ca altii vor citi…

Ma intreb de unde vine frica?….

Mi-am dat seama….nu e frica…e doar sentimentul de nesiguranta. Nesiguranta faptului ca ma simt expusa si nesiguranta faptului ca nu voi stii cum se raporteaza ceilalti la ceea ce voi scrie….ma simt ca un copilas in clasa 1 cand totul era nou, cand eram singurica in banca mea si trebuia sa ma fac placuta de colegii mei de clasa. Oare cati isi mai aduc aminte acel sentiment? Sau oare acesta este doar adevarul realitatii mele?

Imi place sa cred ca imi doresc sa cresc si sa descopar zi de zi cate o noua particica din harta mea…din ceea ce voi deveni cand ma voi face mare

Si poate ca astazi a fost inca un pas spre cresterea mea…poate acest blog ma va ajuta sa descopar un nou univers, care sa ma fascineze si sa ma faca sa imi doresc sa stiu mai multe si mai multe in fiecare zi….

Asadar…..bun venit in calatorie alaturi de mine!